HP Spectre 13 – Performanțe de top, fără a sacrifica portabilitatea [REVIEW]

de: Bogdan Cristea
07 10. 2016

HP Spectre 13 beneficiază de un design de excepție și oferă performanțe foarte bune, însă este departe de a fi laptopul perfect.

Atunci când a fost lansat, HP Spectre 13 era cel mai subțire laptop disponibil pe piață. Acesta are o grosime de aproximativ un centimetru, iar majoritatea laptopurilor comparabile din acest punct de vedere beneficiau la acea vreme de procesoare precum Intel Core M. În cazul lui Spectre 13, însă, cei de la HP nu au vrut să sacrifice performanțele, astfel că au optat pentru modelele Core i5 și i7. Produsul final, după cum am menționat mai sus, este unul impresionant din foarte multe puncte de vedere, însă nu este un laptop ideal.

În ciuda grosimii sale, HP Spectre este surprinzător de rezistent. Din câte se pare, acest lucru se datorează deciziei producătorului de a opta pentru materiale precum fibra de carbon și aluminiul. În ceea ce privește culoarea, însă, opiniile sunt împărțite. Combinația dintre negru și auriu, interesantă la prima vedere, nu este pe placul tuturor, mulți oameni considerând că marginea este mult prea lucioasă pentru un dispozitiv de acest fel. Probabil că aceasta nu ar fi o problemă atât de mare dacă aceasta amprentele nu s-ar mai vedea atât de ușor. Practic, nu este nevoie decât de câteva atingeri pentru ca marginea laptopului să capete un aspect neplăcut.

Partea aurie include singurul jack de 3,5 milimetri și toate cele trei porturi USB Type C (dintre care unul este pentru reîncărcare și două sunt pentru transferul de date) pe care le puteți găsi pe Spectre 13. Nu sunt incluse nici porturi USB standard, nici porturi LAN, nici porturi HDMI sau sloturi pentru carduri SD. Laptopul vine la pachet doar cu un adaptor USB Type C to USB. Astfel, cei care își cumpăra un Spectre 13 ar trebui să fie pregătiți să se bazeze pe tehnologia wireless și pe cloud.

Ecranul de pe HP Spectre 13 este stabilizat de balamalele speciale, construite de cei de la HP pentru acest model. Atunci când închideți dispozitivul, acestea se retrag înăuntru, astfel că nu vor fi vizibile decât atunci când acesta va fi deschis. Una dintre limitările sistemului este faptul că nu veți putea să poziționați ecranul decât la maximum 120 de grade, însă, cel mai probabil, nu veți fi foarte afectați de acest lucru.

Majoritatea review-urilor apărute în lunile trecut au menționat anumite probleme legate de supraîncălzire. Sistemul de răcire implementat de HP pare a fi eficient de cele mai multe ori, deși există momente în care temperaturile ating valori prea mari. Veți observa acest lucru mai ales dacă țineți dispozitivul pe picioare atunci când îl utilizați.

HP Spectre 13 – Puncte Pro

Performanțele sunt date de o serie de componente de top. Dispozitivul  a fost lansat în două versiuni: una dotată cu Intel Core i5, cealaltă cu i7. Noi am avut ocazia de a o testa pe cea cu i5-6200U, cu o frecvență de 2,3GHz. Lista de specificații era completată, printre altele, de 8GB RAM și 256GB SSD. În ceea ce privește puterea de procesare, HP Spectre 13 se poate bate cu orice ultrabook de pe piață în acest moment, însă placa video Intel 520HD nu este ideală pentru a rula cele mai pretențioase jocuri sau pentru editare video. Dacă preferați, însă, jocuri precum League of Legends sau Overwatch, există șanse să obțineți 30FPS constant în cazul în care sunteți pregătiți să sacrificați nivelul detaliilor.

În rest, activități precum browsing-ul pe internet, indiferent de numărul de tab-uri deschise, sau streaming-ul de videoclipuri vor putea fi desfășurate fără probleme. Difuzoarele ar fi create în colaborare cu cei de la Bang & Olufsen, însă Spectre 13 nu impresionează la capitolul audio. Este posibil să avem de-a face cu o colaborarea similară celei din Huawei și Leica.

Display-ul de 13,3 inci are o rezoluție Full HD, iar imaginile au o calitate remarcabilă. Din punct de vedere al culorii și al contrastului, nu sunt decât lucruri bune de spus. Aș fi preferat, totuși, ca display-ul să fie puțin mai luminos.

Tastatura

În cazul lui HP Spectre 13, tastatura și trackpad-ul se află la poli opuși. Tastatura iluminată, pe de o parte, este una dintre cele mai bune pe care le puteți găsi în acest moment pe piață. În condițiile în care cursa butoanelor este mai mică decât în cazul altor modele HP, aceasta este ideală pentru redactarea rapidă a documentelor. Trackpad-ul, de cealalată parte, are dimensiuni mult prea mici, nu dă o senzație plăcută la atingere și vă poate pune probleme atunci când efectuați click-uri.

HP Spectre 13 – Puncte Contra

Autonomia bateriei este de departe principalul minus al acestui dispozitiv. Cu luminozitatea la maxim, bateria a ajuns de la 100% la 10% în doar trei ore, în condițiile în care am folosit dispozitivul la locul de muncă, pentru redactat articole, browsing și, ocazional, rularea unor materiale video pe YouTube. În cazul în care reduceți luminozitatea la jumătate și vreți, de exemplu, să vă uitați doar la filme sau seriale pe Netflix, veți obține o autonomie de aproximativ cinci ore, mult inferioară celor oferite de dispozitive similare.

HP Spectre 13 – Concluzie

Dacă sunteți de părere că beneficiile oferite de un ultrabook merită sume mai mari de 5.000 de lei și sunteți pregătiți să scoateți din buzunar acești bani pentru un dispozitiv de top, atunci singurul lucru pe care ar trebui să-l luați în considerare înainte de a achiziționa un HP Spectre 13 este autonomia bateriei. În rest, dispozitivul se descurcă excelent la aproape orice capitol și este în mod clar unul dintre cele mai reușit laptopuri HP din ultima perioadă.

HP Spectre 13 are un preț de 5.700 de lei la eMAG. În cazul în care vreți să cumpărați varianta cu Intel Core i7, va trebui să achitați suma de 6.400 de lei.